Violoncellissimo

Marin Cazacu și ansamblul Violoncellissimo au încheiat Turneul național Clasic la puterea a treia – Euforica

Marin Cazacu și ansamblul Violoncellissimo au încheiat Turneul național Clasic la puterea a treia – Euforica

După 10 concerte în România și unul în republica Moldova, Turneul naţional Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo a ajuns la final.

Aceasta a fost ediția a IV-a, a purtat numele Euforica și a fost susținută de violoncelistul Marin Cazacu și ansamblul cameral Violoncellissimo, alcătuit din 12 dintre cei mai buni violonceliști din țară. În ultimele trei săptămâni au trecut pe la Sinaia, Oradea, Arad și Sibiu, București și Chișinău, Piatra Neamţ, Bistrița, Cluj, Deva și Ploiești.

A fost turneul cu cele mai multe concerte de până acum susținut de ”familia Violoncellissimo”, așa cum le place membrilor să-și spună, însă a adus și cea mai mare euforie, declara într-un interviu pentru Radio România Cultural violoncelistul Marin Cazacu: “Ne-am bucurat din plin de toate concertele pe care le-am susținut în toate zonele din România. Publicul a iubit muzica pe care noi am adus-o pe scenă trecându-i pe spectatori de la baroc la rock, prin muzică de film, de divertisment, jazz și clasic. Cei care ne cunoșteau ne-au recunoscut imediat stilul, cei care ne-au cunoscut abia acum au descoperit ce pot face mai mulți violonceliști pe o scenă. Violoncellissimo este cel mai interesant mod prin care noi putem prezenta fațetele muzicii în general și ale violoncelului în special”.

 Proiectul „Violoncellissimo”, pe care Marin Cazacu l-a început în urmă cu 30 de ani alături de studenții săi, a pornit din dorința de a le dezvolta acestora creativitatea colectivă și de a apropia mai mult ascultătorii de muzică, indiferent de gen.  Proiectul este într-o continuă evoluție cu actuali și foști studenți ai maestrului. Unul dintre ei, Radu Sinaci, violoncelist și orchestrator: “Continuăm să explorăm noi zone muzicale, noi stiluri muzicale. Evoluția depășeşte de la un concert la altul, de la o lucrare la alta, granițele tehnice ale violoncelului, granițele sonorităților, aducând împreună percuție cu violoncel, flaut, orice alt instrument. Fiecare depășire a granițelor înseamnă un nou succes și, în același timp, înseamnă o nouă experiență, de cele mai multe ori fericită. Pentru mine, Violoncellissimo este unul dintre cele mai frumoase vise duse la îndeplinire pe care lumea muzicală românească le are momentan și care nu prea are, adică eu nu am reușit să găsesc un echivalent, cel puțin deocamdată.”

Ceea ce îi leagă, deși sunt de vârste diferite, este exact această prietenie dintre ei, care anulează vârsta, spune violoncelistul Constantin Borodin, membru al ansamblului: “De la un concert la altul, râdem, glumim, întrebăm cum o mai duce unul, celălalt… Orice prestație pe scenă este un beneficiu pentru noi, muzicienii, noi fără public nu existăm – trebuie să cântăm, trebuie să apărem pe scenă tot timpul, să ne vadă lumea, să ne asculte și, legat de repertoriul pe care îl abordăm, în special acum – adică piesele mai recente pe care le facem – am impresia că publicul este chiar deschis către noi orizonturi. Deci nu doar clasic, tangouri pe care toată lumea le știe. Publicul este deschis spre noi încercări, aranjamente, inflexiuni în muzică, în general. Îmi place să observ că este doritor de orice muzică bună – poate fi și jazz, poate fi și muzică de film, poate fi și vals și tango.

Concertele au adus în săli, dincolo de public cunoscător, și public în formare, cum ar fi cel din generația Z: “Am venit la Ateneu cu mama, ea mi-a zis că va fi muzică frumoasă. Nu prea aveam chef, dar mi-a plăcut. Mi-a plăcut și ce au cântat și că soliștii erau îmbrăcați colorat. Și cel mai mult mi-a plăcut când noi aplaudam și orchestra cânta Queen.”, spunea un puști de 11 ani la finalul concertului de la București.