Hope Concert este un eveniment cultural major, deja consacrat, al fundației Hope and Homes for Children România. Organizat în beneficiul copiilor vulnerabili asistaţi de fundaţie, Hope Concert propune îmbinarea artelor într-un spectacol unitar, cu un mesaj special: arta, în toate formele ei, vine în sprijinul nemijlocit al copiilor dezavantajaţi.
În 2017, Hope Concert vă invită să trăiți o seară de spectacol extraordinară, o seară în care muzica și caritatea se întâlnesc în numele speranței, pentru a schimba destinul celor peste 8.000 de copii care se mai află încă în instituții. Pe scena Ateneului vor urca Loredana, Andra, mezzosoprana Roxana Constantinescu, pianistul Andrei Licareț și Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu, solistul Adrian Despot și actorul Marius Manole, precum și membrii Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.
Gazdele serii vor fi jurnalista Amalia Enache, Ambasador Hope and Homes for Children și Dragoș Bucurenci, activist civic și director de dezvoltare al Hope and Homes for Children România.
Detalii pe www.hopeconcert.org